Acasă » Vedete » Mădălina Manole, comemorată! Scene cutremurătoare petrecute la mormântul celei supranumite “Fata cu părul de foc”

Mădălina Manole, comemorată! Scene cutremurătoare petrecute la mormântul celei supranumite “Fata cu părul de foc”

De: Răzvan Scarlat 24/02/2018 | 11:41

Mădălina Manole a fost comemorată de colegii de scenă la 7 ani, 7 luni și 7 zile de când a murit. În afara artiștilor, la slujba de pomenire au mai participat tatăl și fratele celui supranumite “Fata cu părul de foc”, dar și mai multe rude.

„Ce simte un părinte acum, nu sunt cuvinte, nu le găsesc. Este greu. Ferească Dumnezeu pe toţi! Merg şi la soţie, o avem aici. Eu am spus mereu că nu mor caii când vor câinii. Nu o să îmi dau sufletul până nu aflu adevărul. Am pierdut tot ce aveam mai drag pe lume, soţie şi copil. Şi nu o să mor, Dumnezeu mă ajută. După cum vedeţi, rezist. Mădălina este mereu cu noi, în suflet, în casă. Vă mulţumesc celor care aţi avut aceeaşi simţire ca noi!”, a spus Ion Manole după slujba de pomenire a fiicei sale.

Anca Ţurcaşiu, Octavian Ursulescu, Silvia Chifiriuc şi Nico au fost printre cele mai sonore nume care au fost prezente la Biserica Sfânta Treime, iar apoi la Cimitirul Bolovani, locul unde Mădălina Manole este înmormântată. Nico nu a avut puterea să spună nimic și a aprins o lumânare la locul de veci.

Pe 3 martie, în memorie Mădălinei Manole, la Sala Palatului va avea loc un concert de zile mari, printre invitați numărându-se Mirabela Dauer, Alexandru Arșinel, Aurelian Temișan, Nico, Daniel Iordăchioaie, Anca Țurcașiu, Oana Sârbu și mulți alți artiști.

Mădălina Manole a murit chiar de ziua ei. Pe 14 iulie 2010 a împlinit 43 de ani. Trupul fără viaţă al regretatei artiste a fost găsit de Petru Mircea chiar în vila din Otopeni unde locuiau. Ei au un băiat împreună, care s-a născut pe 8 iunie 2009.  Petru Mircea Jr. este crescut de soțul cântăreței.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. citeste mai mult
Parteneri
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza! VREMEA se schimbă radical din 27 mai în București! Când vine canicula
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza! VREMEA se schimbă radical din 27 mai în București! Când...
FOTO. Ups! Mădălina Ghenea s-a urcat pe masă și rochia a lăsat la vedere mult prea mult!
FOTO. Ups! Mădălina Ghenea s-a urcat pe masă și rochia a lăsat la vedere mult...
Mădălina Ghenea a arătat TOT de data asta! Imaginile interzise au fost făcute publice
Mădălina Ghenea a arătat TOT de data asta! Imaginile interzise au fost făcute publice
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Ce mesaj îi transmite Mara Bănică lui Culiță Sterp, după ce a amenințat că o dă în judecată?! „Singurul lucru pe care îl pot recomanda...”
Ce mesaj îi transmite Mara Bănică lui Culiță Sterp, după ce a amenințat că o...
Kassandra, fiica adoptivă a Danei Rotariu, gest sfâșietor după moartea mamei sale
Kassandra, fiica adoptivă a Danei Rotariu, gest sfâșietor după moartea mamei sale
Două femei care au vrut să le dea fructe unor muncitori au fost bătute de patronul firmei unde lucrau bărbații (VIDEO)
Două femei care au vrut să le dea fructe unor muncitori au fost bătute de...
Reacția Moscovei după apelul șefului NATO ca aliații să lase Ucraina să atace ţinte din Rusia cu arme din Occident
Reacția Moscovei după apelul șefului NATO ca aliații să lase Ucraina să atace ţinte din...
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Ce a făcut Culiță Sterp după ce Milan a pierdut 100 de euro: „Nu-mi vine să cred”. Ce superstiție are artistul cu privire la banii pierduți
Ce a făcut Culiță Sterp după ce Milan a pierdut 100 de euro: „Nu-mi vine...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cosmin, dezamăgit de faptul că Ștefania a fost interesată de preferințele lui Antoni. “Evident că nu era vorba de Giuly, era vorba de tine.”
Cosmin, dezamăgit de faptul că Ștefania a fost interesată de preferințele lui Antoni. “Evident că...
Cristina Cioran rupe tăcerea după ce Alex Dobrescu a spus că e gravidă din nou cu el
Cristina Cioran rupe tăcerea după ce Alex Dobrescu a spus că e gravidă din nou...
Raportul legiştilor în cazul cutremurător din Botoşani. Fetiţa de 8 ani a fost violată şi apoi ucisă de unchi
Raportul legiştilor în cazul cutremurător din Botoşani. Fetiţa de 8 ani a fost violată şi...
BANCUL ZILEI. Servitoarea familiei Bulă este concediată. – Doamna Bubulina, înainte de a pleca vreau să vă spun că Bulă...
BANCUL ZILEI. Servitoarea familiei Bulă este concediată. – Doamna Bubulina, înainte de a pleca vreau...
Ofertă Kaufland: Două TELEVIZOARE la prețuri interesante pe finalul lunii mai
Ofertă Kaufland: Două TELEVIZOARE la prețuri interesante pe finalul lunii mai
Anunț de ULTIMĂ ORĂ: Primele IMAGINI DIRECTE cu nașterea Universului!
Anunț de ULTIMĂ ORĂ: Primele IMAGINI DIRECTE cu nașterea Universului!
"Este o femeie de o frumusețe rară". Cătălin Botezatu vorbește așa despre o singură femeie...
Cum să scapi rapid de muștele din curte. Ingredientul banal care ține departe insectele, dar are un miros plăcut
Cum să scapi rapid de muștele din curte. Ingredientul banal care ține departe insectele, dar...
Singurul cuvânt din limba română care conține toate vocalele. E folosit des în multe conversații, dar puține persoane observă asta
Singurul cuvânt din limba română care conține toate vocalele. E folosit des în multe conversații,...
România a pierdut un înger. Marea DOAMNĂ s-a stins. A lăsat în urmă un gol imens
România a pierdut un înger. Marea DOAMNĂ s-a stins. A lăsat în urmă un gol...
Doliu cutremurător în România! A murit luni dimineață, la ora 6.00!
Doliu cutremurător în România! A murit luni dimineață, la ora 6.00!
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Florian Coldea: Am totală încredere în Justiţie
Florian Coldea: Am totală încredere în Justiţie
Adio, maestre! S-a stins o mare stea. Este doliu în lumea muzicii
Adio, maestre! S-a stins o mare stea. Este doliu în lumea muzicii
Ce se întâmplă în căsnicia Laurei Cosoi. „Nu este întotdeauna ușor”
Ce se întâmplă în căsnicia Laurei Cosoi. „Nu este întotdeauna ușor”
BANCUL ZILEI | Bulă este agitat
BANCUL ZILEI | Bulă este agitat
Bărbatul care se va căsători cu fosta soţie a lui Cristi Borcea, emoţionat până la lacrimi: Regina sufletului meu
Bărbatul care se va căsători cu fosta soţie a lui Cristi Borcea, emoţionat până la...
Primele imagini de la cununia religioasă a lui Vincenzo Aiello. Fostul concurent de la Chefi la cuțite a pășit în fața altarului
Primele imagini de la cununia religioasă a lui Vincenzo Aiello. Fostul concurent de la Chefi...
Vești bune pentru Radu Mazăre! Fostul primar al Constanței iese din închisoare după cinci ani
Vești bune pentru Radu Mazăre! Fostul primar al Constanței iese din închisoare după cinci ani
Alex Dobrescu, anunț surprinzător despre Cristina Cioran. Susține că actrița este însărcinată cu el. Cum reacționează aceasta
Alex Dobrescu, anunț surprinzător despre Cristina Cioran. Susține că actrița este însărcinată cu el. Cum...
De câte ori e bine să folosești aceeași lamă de ras. Greșeala pe care multe persoane o fac
De câte ori e bine să folosești aceeași lamă de ras. Greșeala pe care multe...
Nisipul de pe plaja Caelia i-a orbit pe politicieni! Cum este sabotată electoral o investiție de 10 milioane de euro, cu toate avizele luate
Nisipul de pe plaja Caelia i-a orbit pe politicieni! Cum este sabotată electoral o investiție...
×